Zilele acestea mi tare dor de vacanta. O
fi de la ploaie, ma gandesc. La Cluj cam ploua si e urat “ca saracia”, vorba
aia.
Cand am ales destinatia pentru vacanta
de anul asta, de la care mi se pare ca a trecut o eternitate, nici nu am stiut
noi unde mergem de fapt. Si de drept. Una e sa vezi imagini pe internet si alta
e sa mergi acolo, sa iei pulsul de la fata locului, cum ar veni.
Din imaginile gasite, Matera ni s-a
parut interesanta si de vazut. (si pana la urma, orice imagine din orice locatie
reprezinta fix punctul de vedere a celui care a facut poza, de aceea e bine de
mers si vazut cu ochii proprii) Cand am ajuns acolo am uitat tot ce am vazut
vreodata. Matera iti taie rasuflarea, te fascineaza, te intriga si iti oboseste
picioarele de mama focului. Sau cel putin asta s-a intamplat in cazul nostru.
Dupa Petra, din Iordania, Matera este a
doua cea mai veche asezare din lume si se afla in sudul regiunii Basilicata.
Locuintele sunt sapate in stanca si se numesc “Sassi di Matera”, iar din 1993
se afla in patrimoniul UNESCO. In unele dintre ele se locuieste inca, altele
sunt transformate in magazine, cafenele si restaurante si chiar hoteluri, iar o
alta parte sunt parasite, lasate in paragina.
Nu cred ca Matera are obiective
turistice neaparat de bifat. In Matera fiecare straduta, poarta, usa de intrare
in casa, stanca sapata, clopotnita, taraba cu fructe sau legume este un
obiectiv in felul ei. Cand te plimbi intorci capul la fiecare pas. In stanga
vezi o usa albastra si niste cactusi, in dreapta vezi un geam cu un oblon care
te poarta in alta lume. Balcoane cu flori, muschi pe ziduri, decorurile cele
mai retro, biserici sapate in stanci (se aude ca ar fi peste 100 de biserici,
in loucri unde nu ai banui ca exista asa ceva), piatete cochete, mancare
buna…pe toate le gasesti aici. Inaintezi pe straduta ingusta, urci prin
dreapta, urci prin stanga, mergi in fata, apoi iti dai seama ca ai ajuns de
unde ai pornit. Oh, este ca la muzeu!
E atat de spectaculos, incat si Mel
Gibson s-a simtit inspirat si a filmat in Matera “Patimile lui Hristos” in
2004, iar in 1965, Pier Paolo Pasolini a filmat “Evanghelia dupa Matei”. Din
poze, e lesne de inteles de ce Matera este o locatie preferata pentru filmele
cu teme biblice. Exista si un muzeu, “cinema nei sassi” si daca il prindeti
deschis cred ca ar fi interesant de vizitat.
Noi am vrut sa vedem cum locuiam oamenii
“pe vremuri” asa ca am vizitat o locuinta deschisa si amenajata in acest sens.
Am aflat cu aceasta ocazie ca animalele stateau in casa cu stapanii sau ca
toaleta era langa…pat, cum arata imbracamintea localnicilor, ce mancau, cu ce
se ocupau si se ustensile aveau in bucatarie. Frumos! Am platit 4 euro/persoana
intrarea si am avut un audio pe fundal in limba engleza.
Si apropo de “pe vremuri”, Carlo Levi,
exilat intr-un sat in reginunea Basilicata in perioada 1935-1936, descria o
Matera saraca si plina de lipsuri, bantuita de malarie si mizerie si oameni
resemnati. Daca va pica in mana “Hristos s-a oprit la Eboli” nu ezitati sa o
rasfoiti, eu cu siguranta asta voi face.
Dupa ce ati batut toate stradutele, ati
mancat ceva bun si ati baut si o bere racoroasa poate mai aveti vreme sa
intrati, asa scurt, si in parcul orasului, unde veti gasi ruinele Castelului
Tramontano, construit in sec. al XVI-lea.
Va las cu pozele, sper sa va placa :)
Matera
Biserica Sant' Agostino
Valea care se deschide din fata Bisericii Sant'Agostino
interior casa grotta
interior casa grotta
interior casa grotta
interior casa grotta
Biserica San Pietro Caveoso
Biserica San Pietro Caveoso
Ce am mancat bun in Matera?
Pai pizza, Doamne iarta-ma, ca ce om manca altceva? J
Noua ne place pizza la ea in Italia. Blatul acela sfaramicios are un gust aparte, nu vi se pare?
Asa ca ne-am oprit la Il boccone del musicista, Piazza Sedile. E chair langa catedrala orasului piata asta, nu aveti cum sa o ratati. Era ora pranzului si era destul de aglomerat si am prins singura masa goala de pe terasa.
Am comandat doua pizza si cate o bere, apoi ne-am vazut de drum.
Pretul uneia a fost de 7 euro si ne-a placut chiar foarte mult. Faptul ca nu ne-am inteles cu chelnerita decat prin semne (si la un moment dat nici nu mai stiam ce semne sa facem) nu ne-a prea placut. Cu toate astea, recomandam locul pentru mancarea buna.
ruinele Castelului Tramontano
Cum ajungi din Bari in Matera?
Cu trenul (Ferrovie Appulo Lucane), iar o calatorie costa 4,90 euro/persoana.
O calatorie dureaza in jur de o ora si jumatate, iar trenurile sunt foarte curate.
Odata ajuns in gara urmareste indicatoarele spre centru istoric (max 10 minute). Enjoy!
Secventa din filmul Cristo si è fermato a Eboli (1979)
Buna Corina. Tocmai ne-am intors aseara din Bari, am vazut Alberobello, Polignano a Mare, Monopoli si Matera. Inca ma mai dor picioarele de la atata mers, toate oraselele au fost frumoase in felul lor dar Matera ne-a impresionat foarte tare. Recomand tuturor ce vor sa mearga la Bari sa o faca, voi scrie si eu despre aceasta experienta pe blog.
RăspundețiȘtergereSalut Ramona.
ȘtergereSi pe noi ne-au durut picioarele o vreme buna dupa ce ne-am intors :))
Dar a meritat fiecare ioi si vai.
Astept si impresiile tale.